Recomandari

  • Love's Locked Secrets

    Set format din colier si cercei, cu aspect antichizat, ce se apropie de stilul victorian dar are in acelasi timp si accente de steampunk.

  • Steampunk Attitude

    Intreg setul "Steampunk Attitude" are ca tema timpul.

  • Golden Summer of Egypt

    Acest set e "ca o calatorie pe Nil, pe un vas cu aburi! - Curat Jules Verne"!

  • Time of the Lizard

    Set apartinand stilului "steampunk", confectionat din piese antichizate rosii, format din cercei si colier.

  • Time Voyager

    Bratara cu ceas in stil steampunk.

  • Alchemy

    Set in stilul steampunk format din colier, cercei, bratara si inel

  • Broken Wings

    Bratara in stil steampunk "Broken Wings" din piele naturala

FB Ronnie - Handmade

Lumea plina de culoare si stralucire a bijuteriilor este o lume speciala, o lume plina de frumusete, de mister, si - mai ales - plina de semnificatii. In interiorul acestei lumi un loc aparte il ocupa bijuteriile artizanale. Pentru ca acestea sunt unicat, avand fiecare o poveste speciala, pentru ca ele reprezinta in cea mai mare masura personalitatea celui care le creeaza, pentru ca au o viata proprie si pentru ca pot spune povestea lor celui care le admira.
Acesta este crezul care sta la baza blogului
FB Ronnie - Handmade

marți, 29 noiembrie 2011

Statueta dragon - Draco - Nasterea dragonului

2 comentarii










Daca tot am vorbit in articolul trecut despre Anul Dragonului, dati-mi voie sa vi-l prezint pe Draco. Draco este un dragon micut, proaspat iesit din oul magic. Dragonul de apa este considerat a fi cel mai in masura semn zodiacal capabil a darui cele cinci binecuvantari supreme din traditia chinezeasca : armonia, virtutea , prosperitatea , implinirea si longevitatea. 

Statueta confectionata din lut polimeric (fimo), pe schelet de sarma, vopsit cu acrilice si lacuit cu lac pe baza de apa. Are aripioare din organza verde pal. Oul magic este o nuca de cocos slefuita si vopsita, prinsa pe un suport de lemn.

Cadoul ideal pentru cei nascuti in Anul Dragonului.

Unicat!


Se poate cumpara din noul magazin FB Ronnie.
Mai departe...

Anul Dragonului de Apa - 1212 - Draco

0 comentarii

Anul Dragonului de Apa
incepe la 23 ianuarie 2012 si se termina la 9 februarie 2013.

In genere, totusi, anul Dragonului de apa (1992, 1952, si 2012) este remarcabil prin calm, inteligenta vizionara si echilibru intre intuitie si logica.

In anul Dragonului se initiaza proiecte si actiuni spectaculoase, indraznete, uneori excentrice sau implicand riscuri insuficient cantarite. Se iau decizii rapide, uneori suprinzatoare, cu efecte greu de anticipat, dar cu sanse mari de reusita. Anul Dragonului este un an al curajului, al inspiratiei de moment.

Spre deosebire de infricosatorii dragoni sau balauri din mitologia occidentala, celestul dragon chinezesc simbolizeaza o mare si binevoitoare putere. Dragonul este o creatura straveche, maiestuoasa si inteligenta, iar anii guvernati de el sunt considerati a fi norocosi mai ales pentru noi afaceri, casatorii sau copii. Anii Dragonului tind sa deschida noi oportunitati economice atat indivizilor cat si lumii ca intreg.

E o perioada buna pentru cei care vor se se descatuseze, sa iasa din anonimat, sa lupte cu propriile temeri si inhibitii. E un an in care nu vom suporta usor rutina, nici banalul, nici monotonia, de aceea avem nevoie permanent de ceva nou si atractiv la orizont. Daca nu ni se ofera mereu provocari, le vom cauta singuri, dar trebuie sa le alegem cu cap, nu sa ne aventuram nebuneste sau orbeste spre perspective periculoase, deoarece este si un an al gesturilor riscante!

Intr-un an de APA trebuie sa punem in prim plan trasaturi precum: blandete, sensibilitate, receptivitate, bunatate, maleabilitate, intelegere, compasiune, dragoste, deschidere sufleteasca.

Intr-un an DRAGON trebuie sa avem curaj de a actiona, de a incepe, de a porni lucruri noi, sa ne canalizam corect energiile, sa evitam disputele periculoase si riscurile, nervii si graba.

Cei mai favorizati in 2012 sunt persoanele nascute sub semnul Dragonului (nascuti in anii 1904, 1905, 1916, 1917, 1928, 1929, 1940, 1941, 1952, 1953, 1964, 1965, 1976, 1977, 1988, 1989, 2000, 2001, 2012). Pentru aceste persoane, anul reprezinta o perioada plina de aspecte pozitive. Nativii Dragon vor fi foarte optimisti si increzatori in fortele proprii.

Persoanele nascute in Anul Dragonului sunt fiinte inclinate catre inovatie si antreprenoriat, curajoase si pline de pasiune. Dintre toate semnele horoscopului chinezesc, nativii din semnul Dragonului sunt vazuti ca spirite libere, pentru care libertatea de manifestare este vitala. Persoanele din acest semn sunt energice, ambitioase, cu idei marete, lipsite de teama si cu foarte mare incredere in fortele proprii.

Nu pot sa inchei decat intr-o nota optimista, aducandu-va aminte ca, mai presus de toate, Dragonul de apa este considerat a fi cel mai in masura semn zodiacal capabil a darui cele cinci binecuvantari supreme din traditia chinezeasca : armonia, virtutea , prosperitatea , implinirea si longevitatea. Fie ca toate acestea sa va insoteasca.
Mai departe...

Am lansat noul site FB Ronnie - Handmade

4 comentarii
Buna ziua tuturor !

Timp de un an de zile ati sustinut proiectul FB Ronnie - Handmade vizitand acest blog, participand la discutii prin comentariile lasate la articole dar si in comunitatea mai larga, pe Facebook si Twitter. Dragii nostri, va multumim ca sunteti alaturi de noi. 

Iata ca am ajuns la un stadiu in care am hotarat ca proiectul FB Ronnie - Handmade trebuie sa faca un pas mai departe. A sosit timpul sa pasim pe propriile noastre picioare, intocmai precum un copilas care porneste in prima lui aventura fara a fi tinut de manute de catre parintii lui. 

Prin intermediul acestului post va anunt deschiderea oficiala a site-ului si magazinului virtual FB Ronnie - Handmade

Va rugam sa vizitati noua noastra platforma de vanzari si sa ne ajutati sa o imbunatatim. Orice pareri, comentarii sau sugestii vor fi bine primite, asa incat sa construim impreuna un loc frumos si plin de caldura.

De astazi inainte acest blog va fi dedicat exclusiv articolelor, tutorialelor si anuntarii evenimentelor legate de handmade. Toate produsele marca FB Ronnie, Camell WireWorks si ZumiElla vor putea fi vizualizate si cumparate exclusiv din noul nostru magazin.



Mai departe...

vineri, 25 noiembrie 2011

Bratara din piele si organza - Fresh Kiwi

4 comentarii
Va e dor de primavara? Si mie. Cu gandul la primavara si cu dorul de verde s-a nascut bratara "Fresh Kiwi". Moale si delicata, aduce un strop de prospetime in iarna cea gri.

Bratara confectionata din piele naturala vopsita, organza si elemente de cupru antichizat, plus cateva cristale de sticla.

Pret: 25 lei.


Mai departe...

miercuri, 23 noiembrie 2011

Crafty vine tare din urma

13 comentarii
Daca sunteti implicat in comunitatea handmade sigur nu v-a scapat scandalul declansat de Breslo cu noua politica de taxe. Probabil v-ati indignat la fel de mult ca si mine vazand cum oamenii care au pus umarul la comunitatea Breslo sunt tratati cu un dispret si o nesimtire dincolo de orice limite. Si poate, la fel ca si mine, ati incercat sa gasiti alternative pentru a va desface produsele pe o alta platforma de vanzari.

Ei bine, Crafty ne-a venit in intampinare cu bratele deschise, oferindu-ne o alternativa viabila. O comunitate vibranta si colorata, cu mult bun simt si in continua dezvoltare. Si, cel mai important: o deosebita atentie a echipei Crafty fata de noi, creatorii de handmade, dar si fata de clientii nostrii. O comunitate in care tonul discutiilor este unul cald, calm, in care echipa Crafty este foarte prezenta si activa si unde se pune accent pe respectul reciproc.

Mai mult, Crafty ne-a facut un minunat cadou: Trei luni de Cont premium gratuit !!! Ce inseamna Cont premium? Inseamna numar nelimitat de produse in magazin, prioritate la aprobarea produselor si o mai buna vizibilitate a artistului. O excelenta oportunitate pentru toti creatorii de handmade (grabiti-va sa profitati de aceasta oferta pana la 1 Decembrie).

Dar asta nu e totul. Crafty a lansat aplicatia MyCrafty, oferindu-ne posibilitatea de a afisa produsele din magazin pe pagina noastra de Facebook. Am si instalat deja aplicatia si pot sa va spun ca functioneaza excelent.


Ma bucur ca exista My Crafty deoarece in felul acesta nu mai sunt nevoita sa fac aceeasi munca de doua ori - respectiv incarcatul fotografiilor cu cele mai recente produse. Este suficient sa imi actualizez produsele in magazinul de pe Crafty si ele vor aparea automat si in pagina mea de Facebook. Practic, nu?

Si acum, o mica dezvaluire: Crafty va pregateste mari surprize si pe viitor. Isi doreste sa adune in jur o comunitate implicata, efervescenta, dinamica si, mai ales, fericita. Deocamdata pot sa va spun doar ca vi se pregateste o competitie interesanta si cu potential de promovare pentru toti creatorii de handmade. Vor exista mai multe articole informative pe blog, interviuri cu artisti, tutoriale si multe alte surprize.

Si daca nu v-am convins pana acum de avantajele pe care ni le ofera Crafty, poate cele spuse mai departe va vor ajuta sa luati o decizie: In Romania suntem mult prea obisnuiti sa tacem si sa ne resemnam atunci cand suntem nedreptatiti. Platim un serviciu, vedem ca acest serviciu are multe neajunsuri, dar nu ne revoltam. Aceasta este o atitudine daunatoare pentru noi toti. Pentru ca daca vom continua sa tacem si sa ne resemnam vom continua sa primim servicii de proasta calitate si vom contribui la crearea acestui cerc vicios. De ce sa nu taxam atitudinea nepotrivita? In acest fel ne asiguram pe viitor servicii de mai buna calitate. E in avantajul nostru. (Da, ma refer la Breslo)
Mai departe...

marți, 22 noiembrie 2011

Set colier-esarfa si cercei - Pompons

2 comentarii
Daca tot a venit iarna de ce sa n-o intampinam cu zambetul pe buze? Si ca sa fim siguri ca frigul nu o sa ne taie buna dispozitie, iata solutia: un colier-esarfa care tine de cald, dar este colorat si jucaus in acelasi timp si niste cercei cu care s-ar juca si matele de drag. Ta-Ta: Pompoane!

 
Colierul-esarfa este confectionat dintr-un material moale, plusat, cu irizatii aurii. Este prins pe o sarma cu memorie si are atarnate pompoane din lana. Este asadar reglabil si se potriveste de minune purtat la o camasa alba, la birou.

Cerceii sunt confectionat din aceleasi pompoane din lana, margelute de sticla ochi de pisica roz si tortite aurii.


Unicat. Pret set: 35 lei.
Mai departe...

vineri, 18 noiembrie 2011

Colier steampunk - ErlKonig - Craiul Ielelor

0 comentarii

Cin'zboară prin viscol așa de tărziu
În noapte ? E tatăl cu scumpul lui fiu.
El ține copilul lipit de-al său piept,
Veghează asupra-i cu ochiul deștept.

- Copile, tu tremuri; ți-e frică: ce ai ?
- Nu vezi, tată dragă, pe-al ielelor crai,
Cu lunga lui coadă, coroană purtând ?
- Copile, e ceață purtată de vânt.

- Dar, tată, ah, tată, nu vezi la un loc,
Prin negură, ielele prinse în joc ?
- Văd dragă copile, eu văd lămurit
Cum ramii își mișcă un plop gârbovit.

...
Craiul Ielelor (Erlkönig) - J.W. Goethe


Recitam in minte aceasta balada in timp ce confectionam colierul. Eram cu gandul la Padurea Neagra, la neguri si mistere. Imaginati-va ca va plimbati printr-o padure intunecoasa, auziti nedeslusit cate o zbatere de aripi, un misunat printre frunze uscate. Ici-colo, ochi verzi va privesc dintre ramuri...panze de paianjen va atin calea...brrrrrr. Si la mijlocul padurii, intr-un luminis, iata-l! E Craiul Ielelor, cu aleasa lui. Frumoasa poarta la gat colierul ielelor si cheia care deschide misterul padurii...

 
 

Colier in stil steampunk, confectionat din elemente metalice cupru antichizat, margele de sticla cracle si margele de nisip verzi.

Pret: 30 lei.
Mai departe...

joi, 17 noiembrie 2011

Lichidare de stoc la magazinul FB Ronnie - Handmade de pe Breslo

4 comentarii
LICHIDARE  STOC !!!  
20%  REDUCERE  LA  TOATE  PRODUSELE  


1. Incepand de astazi (17 Noiembrie) si pana la sfarsitul anului 2011 se aplica o reducere de 20% din pretul afisat la toate produsele din magazinul FB Ronnie - Handmade de pe Breslo.
2. La comenzi in valoare de minim 100 lei transportul prin Posta Romana este gratuit.
3. La plata in avans (prin transfer bancar) a comenzilor in valoare de minim 50 lei transportul prin Posta Romana este gratuit.

Va asteptam cu drag!

Magazinul FB Ronnie - Handmade de pe Breslo se va inchide incepand cu 01.01.2012 (sau la lichidarea totala a stocului - sau la expirarea perioadei pentru care s-a achitat taxa pe magazin).

Incepand cu data de 01.01.2012 magazinul FB Ronnie - Handmade se muta pe platforma de vanzari proprie, deocamdata pe acest blog (http://fbronnie-handmade.blogspot.com), urmand ca mai apoi sa fie lansat un magazin virtual cu vanzare directa prin functiunea "cos de cumparaturi".
Mai departe...

marți, 15 noiembrie 2011

Tutorial colier din piele - Feathered Serpent

0 comentarii
Quetzalcoatl, numit si Kukulcan era un important zeu si erou cultural al aztecilor, al mayasilor si al altor populatii din America Centrala si de Sud. In desenele si sculpturile ceremoniale este recunoscut usor, ca un sarpe acoperit cu penaj, datorita carora este numit si Zeul sarpe cu pene.


Quetzalcoatl este cunoscut ca inventatorul cărților și a calendarului, ca cel care a dat oamenilor prețiosul porumb, dar și ca un simbol al morții și al învierii. El era și stăpânul preoților azteci, iar numele lui era folosit drept titlu pentru marele preot.

Colierul este inchinat civilizatiei aztece.

Materiale necesare:
- Piele naturala (cazaturi de diverse culori)
- Sarma cu memorie
- O piatra pe post de cap al sarpelui
- Adeziv




Mod de lucru:
Pornim de la o schita cu ceea ce ne dorim sa confectionam: Ceea ce doresc sa iasa e un fel de sarpe cu coada ca de paun:


Desenam pe o bucata de piele baza colierului.  Desenez o forma ovala (cat palma), cu o prelungire lunga de 40 cm (cat sa inconjoare baza gatului) si lata de 3 cm.




Baza colierului trebuie lipita astfel incat sa obtinem un tub. Rulam laturile prelungirii decupate anterior si le lipim avand grija sa obtinem un tub prin care sa putem trece mai tarziu sarma cu memorie (puteti sa va ajutati de un betigas pentru a fi siguri ca nu lipiti ceea ce nu trebuie):




Aceasta este baza colierului:


Urmatorul pas este sa desenam si sa decupam 'solzii' sau 'penele'. Ii desenam fara sablon, in forma de picatura, mari cam cat unghia degetului mare:


Dupa care ii decupam (folosim ce culori dorim, pentru a obtine in model mai colorat sau mai putin colorat):



Acum incepem sa lipim solzisorii. Incepem de la dreapta spre stanga, de sus in jos. Le lipim cu o picatura de adeziv (Adeziv E6000, Picatura etc). Le vom lipi exact cum am pune tiglele pe o casa:




Respectam modelul:


Cand ajungem in partea de sus a cozii de paun vom lipi solzii circular in jurul bazei (trei-patru solzi pe rand, in functie de cat de mari ati decupat solzii)


Continuam asa pana ajungem la capat. Partea cea mai grea a trecut deja.



Pe un capat al sarmei cu memorie facem o bucla dubla mai maricica ( sa aiba macar 4mm diametru) care sa nu permita pietrei sa alunece:


Acum va trebui sa trecem celalalt capat al sarmei cu memorie prin tubul de piele. Pentru a nu se agata capatul faceti o mica bucla. Dupa ce ati scos capatul sarmei prin capatul tubului, taiati bucla facuta anterior si faceti un mic carlig.


Cu ajutorul acestui carlig se va inchide colierul. Carligul va fi agatat in bucla de langa piatra-capul sarpelui. Ideal ar fi ca aceasta piatra sa fie lipita de capatul tubului de piele cu o picatura de adeziv.


Mai departe...

joi, 10 noiembrie 2011

Bijuteriile etnice - Tutorial colier din piele si lemn

11 comentarii
Din seria Bijuterii etnice, astazi va invit sa confectionam impreuna un colier de inspiratie etno - din lemn si piele naturala. Colierul este numit 'Toamna indiana' - 'Indian Autumn' deoarece m-am inspirat din motive indiene atunci cand am lucrat colierul.


Materiale necesare:
Piele naturala - 2 nuante de maro
Margele-discuri din lemn
Capse - Ocheti de 5mm
Margele de lemn
Inchizatoare toggle
Ace cu bucla - bronz antichizat


Mod de lucru:

Putem incepe de la o schema desenata sumar pe hartie. Important este sa avem schitat in minte ceea ce dorim sa construim si sa ne pregatim materialele necesare.

Avem asadar nevoie de un obiect central-medalion, margele din lemn si margele de piele. Doresc sa dau un aspect de colier indian, de aceea m-am hotarat asupra acestei schite:

Incepem prin a confectiona margelele de piele - opt la numar, cate patru din fiecare nuanta de piele. Sunt foarte simplu de confectionat si de efect. Mai intai decupam cercuri cu diametrul de 2cm. Pentru 8 margele decupam 16 cercuri.

 Dupa ce le-am decupat le gaurim la mijloc cu ajutorul unui preducel (gaura trebuie sa fie potrivita pentru capsele-ocheti, adica 5mm).
Fiecare cerculet va trebui apoi crestat pe margini cu ajutorul foarfecelor. Aveti grija sa nu crestati foarte adanc si sa faceti crestaturi cat mai egale pe toata suprafata cerculetelor


Luam apoi cercurile doua cate doua, le potrivim spate la spate, aliniem gaurile si le prindem cu capse. Pregatim cate o capsa-ochet pentru fiecare margica.
Plasam capsa-ochet in gaurile cercurilor si le strangem bine cu ajutorul clestelui-capsator:


Asta e: margelutele sunt gata:

Trecem mai departe la confectionarea piesei centrale a colierului. Pentru asta avem nevoie de trei cercuri de piele inchisa la culoare, doua cercuri de 2-3 cm diametru si unul de 6 cm diametru si un cerculet de culoare deschisa, de 4-5 cm diametru.

Facem gauri cu ajutorul preducelului si prindem cercurile de piele doua cate doua cu ajutorul capselor-ochet. Pentru siguranta puteti adauga si putin adeziv care sa lipeasca cercurile laolalta.


Mai departe vom confectiona pana (sau frunza) care atarna la medalion. Desenam pe pielea deschisa la culoare doua forme ca de frunza si decupam modelele. Le prindem laolalta intocmai precum margelutele confectionate anterior, cu ajutorul unei capse-ochet.

Aceasta frunza (sau pana) o vom cresta pe margini cu ajutorul foarfecelor, pentru a-i da un aspect mai natural.






Mai avem de confectionat doar elementul de legatura care va lega baza colierului de piesa centrala. Acesta este format dintr-un simplu semicerc din piele inchisa la culoare si un cerc mai mic din piele deschisa la culoare - pentru decor. Le vom prinde laolalta cu aceleasi capse-ocheti.


Idel ar fi ca semicercul de piele folosit sa fie dintr-o piele mai dura pentru a nu se deforma. Daca nu aveti piele mai groasa folositi eventual doua semicercuri suprapuse. Le gauriti apoi la cele doua colturi si jos la mijloc, dupa care asamblati medalionul


Adaugati margelute-discuri de lemn si prindeti-la impreuna folosind ace cu bucla antichizate

Baza colierului confectionati-o adaugand margele de lemn langa cele din piele confectionate anterior. Designul il stabiliti voi, in functie de preferinte.


 








La sfarsit mai legati doar inchizatoarea tip toggle si colierul dumneavoastra de inspiratie etnica este gata.


Felicitari. Spor la margelit:




Din seria Bijuterii Etnice cititi si:
Primul episod - Introducere in tema
Al doilea episod - Interviul cu Kiti - designer de bijuterii
Mai departe...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 

FB Ronnie - Handmade Design by Insight © 2009. Textele si fotografiile de pe acest blog pot fi preluate doar cu acordul in scris al autorului si cu precizarea obligatorie a sursei.